Geografic Travel meniu

CAMPINGURI ŞI INFRASTRUCTURĂ CARAVANING

Elemente de bază în dezvoltarea Caravaningului din România

+ Off-camping vs. On-camping

Cei care preferă să-şi petreacă timpul liber departe de zonele urbane agitate, pentru a se relaxa şi a se bucura de natură, pot alege să locuiască temporar, fie direct în mijlocul naturii - ceea ce se numeşte off-camping, fie aleg zone special amenajate în acest sens, ceea ce se numeşte on-camping.

+ Loc de campare vs. Camping

Spaţiile special amenajate pentru campare se numesc locuri de campare, atunci când sunt cu acces liber, respectiv campinguri, atunci când sunt amenajate în scop comercial, iar accesul se face în baza unei taxe de campare.

+ Campingul – definiţie, rol, importanţă

Conform legislaţiei, campingul este o structură de primire turistică destinată să asigure cazarea turiştilor în corturi, rulote, autorulote sau căsuţe, amenajate astfel încât să permită acestora să-şi parcheze mijloacele de transport, să îşi pregătească masa şi să poată să beneficieze de toate serviciile specifice acestui tip de unitate de cazare.

Elementul de bază al campingului este parcela de campare, aceasta reprezentând o suprafaţă de teren bine delimitată şi marcată, unde se poate parca mijlocul de transport şi instala cortul sau rulota, asigurându-se totodată suprafaţa liberă necesară pentru mişcarea şi odihna a 4 turişti.

Campingul trebuie să ofere turistului, în primul rând siguranţă şi confort pe toată perioada cazării !

Campingul trebuie sa ajute la valorificarea şi protecţia patrimoniului turistic prin dezvoltarea unui turism durabil şi calitativ, în concordanta cu strategia şi cu programul naţional din domeniu.

Amplasarea campingului trebuie să fie făcută în locuri de interes turistic, ferite de zgomot sau alte surse de poluare, precum şi de elemente periculoase pentru sănătatea şi securitatea turiştilor.

Campingurile, oferind posibilitatea de colectare a apelor uzate şi a deşeurilor, au astfel o mare importanţă pentru protejarea mediului. În zonele rezervaţiilor naturale şi a arealelor protejate, campingurile sunt cele mai bune soluţii, oferind astfel posibilitatea de a atrage un număr semnificativ de turişti/vizitatori nevalorificat încă şi anume, turiştii, care preferă să călătorească şi să viziteze folosind rulota sau autorulota.

Conform statisticilor realizate de Asociaţia Română de Caravaning şi de Institutului Naţional de Statistică, numărul acestora a crescut foarte mult în ultimii 5 ani.

+ Clasificarea campingurilor

Campingurile se clasifică pe stele (1* - 4*) în funcţie de caracteristicile constructive, dotările şi calitatea serviciilor pe care le oferă.

Clasificarea are ca scop prioritar protecţia turiştilor, constituind o formă codificată de prezentare sintetică a nivelului de confort şi a ofertei de servicii.

+ Tipuri de campinguri

În funcţie de numărul mediu de nopţi de cazare, campingurile ar putea fi împărţi în 2 categorii pe care le-am putea denumi : de „tranzit” şi „turistice”.

Campingurile de transit sunt campinguri în general de capacitate mică sau medie (10 - 20 parcele de campare) ce sunt folosite de turiştii pentru o perioadă scurtă de timp (1-2 nopţi) în deplasarea lor către altă destinaţie sau pentru vizitarea unui obiectiv din zona unde se află amplasat acest camping.

Campingurile turistice sunt campinguri de capacitate mai mare, specifice zonelor de litoral, a staţiunilor montane cu pârtii de schi sau a staţiunilor balneo-climaterice de odihnă şi tratament, în care turiştii staţionează o perioadă mai îndelungată de timp (minim 5 – 7 nopţi). Aceste campinguri pot oferi contra cost (de regulă la un tarif negociat, mai mic) şi posibilitatea închirierii parcelelor pe perioade mari de timp. Clienţii / turiştii pot astfel lasă parcate rulotele sau autorulotele pe post de casă de vacanţă, cu respectarea condiţiilor contractuale, impuse de proprietarul / administratorul campingului.

+ Campingul – cerinţe minime obligatorii

Conform legislaţiei în vigoare, în concordanţă cu standardele şi cerinţele actuale, enumerăm câteva din dotările minime obligatorii ale unui camping, proiectat în scopul de a putea primi şi turişti ce călătoresc cu rulote şi autorulote, valabile începând chiar cu clasificarea de o stea:

  • împrejmuire care să permită accesul în camping doar prin intrările stabilite pentru turişti
  • pază ziua şi noaptea
  • firma la intrare
  • panouri cu schema campingului şi a regulamentului de ordine interioară
  • cutie poştală la intrare
  • amenajarea terenului : cât mai plan posibil, bine nivelat, acoperit cu gazon
  • drumurile de acces şi aleile - cel puţin pietruite
  • iluminare electrică în spaţiile de folosinţă comună, a parcelelor şi a căilor de acces
  • posibilitatea de alimentare cu apă potabilă
  • racord la reţeaua publică de canalizare sau la mijloacele proprii de colectare şi epurare
  • capacitatea minimă de cazare să fie de cel puţin 12 locuri / 3 parcele de campare
  • suprafaţa minimă a fiecărei parcele de campare : 80 mp
  • parcelele de campare să fie numerotate, ecranate cu garduri verzi sau alte materiale care asigură o delimitare eficientă şi estetică
  • prize pentru racordarea rulotelor sau autorulotelor la reţeaua de alimentare cu energie electrică
  • zonă de deversare a apelor uzate şi a toaletei portabile
  • pubele pentru colectarea selective a deşeurilor
  • grupuri sanitare cu lavoare, duşuri şi cabine WC
  • spaţiu pentru spălatul şi călcatul lenjeriei
  • spaţii pentru administraţie
  • cutie de păstrare a valorilor
  • trusă de prim ajutor
  • zone plantate cu arbori şi arbuşti - min 15% din suprafaţă,
  • terenuri sau săli de sport şi agrement,
  • telefon la dispoziţia turiştilor

Campingurile opţional pot avea dotări precum:

  • spaţii dotate corespunzător pentru prepararea hranei
  • unităţi de alimentaţie publică (ex: restaurant)
  • spaţii de joacă pentru copii,
  • punct de prim ajutor,
  • acces la internet,
  • grupuri sanitare speciale pentru copii şi persoane cu handicap,
  • grill-uri, grătare şi vetre de foc

+ Infrastructura caravaning

Un alt element important în dezvoltarea turism cu rulota sau autorulota, este infrastructura. Aceasta cuprinde 2 elemente de bază : parcările special amenajate şi zonele de self-service pentru rulote şi autorulote. Acestea pot fi sub formă de structuri independente distincte sau pot coexista. Elementele de infrastructură trebuie să fie semnalizate şi presemnalizate corespunzător prin indicatoare şi marcaje rutiere specifice, recunoscute la nivel internaţional.

Parcările special amenajate pentru rulote şi autorulote

a) Parcări de scurtă durată / temporare

Sunt necesare în special în zonele obiectivelor turistice precum : castele, cetăţi, monumente istorice, mânăstiri, muzee, case memoriale, pârtii de schi, pe malul unui lac, litoralul Mării Negre, Delta Dunării, podgorie-cramă, zonă de echitaţie, rezervaţie natural, etc.

Existenţa acestor parcări cu spaţii special amenajate pentru rulote şi autorulote ar putea atrage un număr însemnat şi încă nevalorificat de turişti care călătoresc cu astfel de vehicule recreaţionale, care de multe ori evită obiectivele turistice de interes national şi international pentru că nu au loc unde să parcheze rulota sau autorulota cu care călătoresc.

De multe ori se pot observa rulote sau autorulote parcare pe marginea drumului sau pe spaţiul verde din zona unor obiective turistice, pentru că nu pot parca în parcarea clasica a acelui obiectiv, în special datorită gabaritului (dimensiunilor) mare.

Aşa cum la obiectivele turistice, găsim locuri special amenajate pentru autocare, la fel de importante sunt acum şi locurile special amenajate pentru parcarea rulotelor şi autorulotelor, mai ales că, în ultimii ani, s-a înregistrat o creştere a ponderii turiştilor care aleg să călătorească astfel.

Necesitatea unor astfel de parcări apare şi în cadrul parcărilor supermarket-urilor, în parcările de repaus din benzinării sau de pe traseul principalelor drumuri (autostrăzi, drumuri europene, drumuri naţionale), în zonele unde se desfăşoară târguri şi saloane naţionale şi internaţionale, în zona stadioanelor, arenelor sportive, a suprafeţelor de apă unde se desfăşoară competiţii sportive, etc.

b) Parcările de lungă durată / sezoniere

O altă categorie o reprezintă parcările de lungă durată sau sezoniere, unde proprietarii pot lăsa în siguranţă rulotele şi autorulotele pentru perioadele de tip cât acestea nu sunt folosite.

Astfel de parcări pot fi de două tipuri :

  • neacoperite : terenuri imprejmuite cu grad şi poartă de acces, cu sau fără pază;
  • acoperite : hale de tip garaj partial închis (tip şopron) sau de tip garaj închis.

Astfel de parcări sunt benefice pentru că ajută astfel la decongestionarea parcărilor din localităţi.

Aceste locuri de parcare trebuie să ofere spaţiu suficient de manevră şi parcare, iar opţional, se poate oferi posibilitatea de conectare a rulotei sau autorulotei la curent electric pe perioada staţionării, cât şi o zona de self-service. De asemenea, aceste parcări pot fi sau nu păzite cu barieră, cu agent de pază şi/sau cu sistem de supraveghere video, în funcţie de administratorul acesteia.

Zonele de self-service pentru rulote şi autorulote

Aceste zone de self-service sunt spaţii special amenajate ca şi structuă şi instalaţii ce permit posesorilor de rulote şi autorulote, să alimenteze cu apă potabilă şi să deverseze apele uzate menajere (apele gri), dar şi rezervorul de la toaleta portabilă (apele negre). Totodată trebuie să permită şi colectarea selectivă a deşeurilor. Aceste zone au astfel o importanţă deosebită pentru protejarea mediul înconjurător. Ele pot fi amplasate în cadrul campingurilor, benzinăriilor, parcărilor de la supermarket, parcări publice, parcări special amenajate pentru rulote şi autorulote fie temporare sau sezoniere, etc. Proprietarul sau deţinătorul acestor zone, poate percepe sau nu o taxă de utilizare a facilităţilor oferite.